Lucrări expuse la Renaissance Art Gallery parte din expoziție Semnul Țestoasei- de Hellene Diana Neagu- artist sculptor metal :7 Mai 2025 -1 Iunie 2025
„Semnul Țestoasei” de HDNaRT Hellene Diana Neagu artist sculptor metal,
curatorial de Dr. Arh. , designer, curator, artist Iulia Toader- Fondator Fundatia Juxta
la Renaissance Art Gallery
Romania București- Voluntari, 07.05.2025
Lucrările expuse fac parte din colecția particulară HDNaRT concepute și realizate pe parcurs, începând cu anul 2006. Pentru artista Hellene Diana Neagu si Oana Visoiu Galerista care o reprezintă a sosit timpul să eliberam colecția HDNaRT intitulată simplu „SEMNUL ȚESTOASEI „, un cumul de experiențe frumoase cuprinse în fiecare piesă în parte. Acum,RENAISSANCE Art Gallery reprezintă spațiul și chiar și timpul, potrivite pentru a vă încânta! Ești binevenit pe TĂRÂMUL ȚESTOASELOR unde Ființa Umană trăiește deja în starea de echilibru și pace eternă! | 🐢
HDNaRT Hellene Diana Neagu
Semnul Țestoasei la Renaissance Art Gallery
07.05.2025
Curating discurs de Dr. Arh. Iulia Toader
In primul rând aș vrea să observ predilecția gazdei noastre Oana Vișoiu (proprietara galeriei Renaissance cu care am din nou plăcerea să colaborez) pentru subiecte din sfera biologicului, a vieții văzute la nivel spiritual, neuro-vegetativ, ruptă de haosul căutărilor ratiunii, politicului, eticii, și adânc înrădăcinate în spiritualitate manifestată în natură și in univers. Ultima expoziție pe care am curatoriat-o cu bucurie a avut în centru poezia botanicii Mariei Costake, și mai devreme anul trecut, plasticitatea unor repere biologice sublimate în arta de basm a lui Ammar Alnahhas.
Suntem norocoși pentru această consecvență, si vă invit să privim obiectele de un mare rafinament artistic expuse astăzi independent de artistă, de locație, de semnificația lor și chiar de timp. E o aventură înteresantă, și fac invitația această pentru că însăși artista Hellene Diana Neagu mi-a mărturisit că este de fapt într-o perpetuă căutare a purității, a armoniei, a serenității.
Bineînțeles că, ținând cont de firul spiritual evident în lucrari, prima mea tentatie a fost să interpretez corpul de opere în individualitatea lor, în cheia teoriei donației lui Jean-Luc Marion: ” Idolul depinde de privirea pe care o satisface, deoarece dacă privirea nu ar dori să se satisfacă în idol, idolul nu ar avea nicio maiestate pentru ea. Privirea se încordează pentru a vedea divinul, pentru a-l vedea aducându-l în câmpul vizibilului.” Filosoful francez are o interpretare foarte interesantă a obiectului de artă ca idol, raportându-se și la relației ancestrale a artei cu religia.
Această ramură a filosofiei preocupată de donație (în sensul de a da) care are în centru figura lui Jean-Luc Marion, cu o teorie particulară despre un anumit tip de fenomen numit saturat, ne va oferi cadrul pentru tipul de percepție pe care îl avem în vedere când vorbim de colectia prezentă. O operă de artă semnată de Hellene ne privește cu intensitate, creând o conexiune exclusivă și înrobitoare, capturându-ne întreaga atenție în așa fel încât nimic nu va scăpa vortexului de căutare a admirației, îndreptat în mod unic spre esența sa. Aceasta este o esență care radiază atât de intens încât topește personalitatea artistului și orice asemănare cu realitatea imediată. Esența elimină din ambianță orice rival care ar concura pentru atenție, atingând „o asemenea intensitate care adesea saturează capacitatea (…) vederii, și chiar depășește această capacitate”. Marion numește acest tip de esență – idol.
,, Name your idol and you will know who you are. ”[In Excess, p.61] Un fel de ”cunoaște-te pe tine însuți. Un fel de scape room la capătul căruia găsim în sfârșit sinele nostru – sufletul.
Am depășit această cale de descifrare pentru că desi satisfăcătoare, nu rezonează cu armonia prin lipsa de ierarhie a universului plastic al artistei. Această apă primordială auto-suficientă și unificatoare care hrănește conceptele și abstractizările artei Hellenei mai are o valență pe care teoria donației o eludează.
Astfel, o imersiune în lumea intricată la prima vedere a pieselor îmbinate și prelucrate migălos din metale ca bronzul, decupate, bătute fiecare cu măiestrie, rotunjite, inclestate intre ele, presate si înlăntuite ne duce cu gândul la muzică. Deci mă gândesc să privim acest tip de artă ca pe o muzică solidă, cu ritmurile ei, cu pauze, cu tipolgii de vioiciune, andante, allegro, allegro pocco mosso. E cred singurul fel în care mă pot raporta la ele, pentru că muzica, această artă imaterială, a cărei prezentă fizică nu poate fi posedata ci doar experimentată, mi se pare că are aceeasi esență cu arta Hellenei, pe care desi puteti avea norocul să o achizitionați în lumea fizică, devine reală doar când veți decide să renunțați puțin la conștiința Dvs. în spațiu timp și să începeți această imersiune în dimensiunea non-existenței.
Spun non-existență nu în sensul lui Benatar de aspirație către lipsa durerii, ci în sensul revelat chiar de artistă, de lipsă a nevoilor, patosului , ethosului și logosului specifice existenței în retorica lumii material complicate.
Artista a găsit acest corespondent, ”țestoasa”, pentru a exprima starea pe care vrea să o redea în arta ei. Să reținem că panourile cu compoziție deschisă sunt cu atât mai impresionante împreună, înconjurându-ne, făcându-ne să ne simțim fiecare împachetați în această carapace dantelată și puternică. Sentimentul de a fi înconjurați, de a fi imersați în arta Hellenei trebuie, pentru a i se face dreptate, să fie trăt cu aceeasi evlavie cu care ne lăsăm înconjurați de concertele de pian ale lui Beethoven de exemplu.
Atunci când le percepem ca pe o muzică înghețată, vedem asocierea cu arhitectura. Goethe scria în secolul XVIII “Muzica este arhitectură lichidă și arhitectura este muzică înghețată”. Dar la creația Hellenei acest sens se sublimează și putem vorbi de o arhitectură a armoniei. De un mod pașnic, răbdător, pacifist și iluminat al artei ei de a exista în completă non combativitate cu lumea înconjurătoare, dar și în lipsa completă a dorinței, în asa fel încât detectez o plutire intr-un spațiu abstract al echilibrului ideal între material și spiritual. O revenire la acele origini necunoscute a armoniei către care toți oamenii tind, prin căutarea propriei fericiri, și care în opinia artistei poate fi găsită în retragerea din cotidian și accesare a unei stări de simplitate rafinată, nobilă, înălțătoare.
De pe aceste înălțimi spirituale abstracte și obiective putem în sfârșit să analizăm titlul colecției, semnul Țestoasei. Epurarea de biologic și perceptia matematică a cercului înscris în pătrat despre care vorbeste artista când explică alegerea Țestoasei ca pecete pentru munca ei spectaculoasă, m-a dus de la început la reperul problemei cvadraturii cercului, demonstrată ca irezolvabilă de Lindemann. Misterul construcției artistice izvorăște de aici si vă invit din nou să experimentați acestă artă ca pe o muzică împosibilă. Cercul și pătratul nu se mai conțin, se intersectează și se dedublează repetitiv într-un joc subtil care se expune și se ascude vizualului, lăsând ecouri în subconștient, exact ca o linie melodică.
Armoniile Hellenei, fie intersecții și cruci, fie pătrate și cercuri, fie străluciri și umbre, sunt muzica ei interioară pe care iată prin miracol, putem să o vedem.
